te scotoceai,
prin buzunarele rupte
în lumea aia zdrențuită,
de bastistă. O batistă ponosită
pentru a-mi șterge
ochii.
Te mirai de moftul
de a renunța la sala de teatru
pentru a vorbi despre
nereușitele noastre.
Nu contam.
Printre efuziile noastre
emoționale, codrul răsuna,
ne îmbărbăta,
mama noastră de plângăcioși!
Vedeam niște bătrâni, epuizați,
întinerind
în fiecare dimineață. Nărăvași
spre viață.
Ai refuzat să te mai cauți, batista
ar fi stricat totul. Te-ar fi pironit
la pat, tu care ai mers prin ploaie,
cel care te-ai uscat în vânt
ca un soldat nepăsător
la mocirlă, ție nu îți trebuie
o cârpă să-ți fure lacrimile.