atunci m-am ridicat în grabă, gata să ies,
însă am rămas la mijlocul distanței dintre ușă
și fotoliul primit cadou, care scârțâise scurt,
încă simțind pe picior greutatea
pisicii alungate de mișcarea bruscă

eram pregătit să renunț fără regret la tot,
la căldura casei tale, la patul mirosind a lavandă,
pe care în timp l-aș fi uitat negreșit,
așa cum un bătrân uită unde și-a pus ochelarii
fără de care nu mai deslușește nimic

dar m-am oprit, ceva m-a atras înapoi,
sunt sigur că nu casa, nu patul, nu pisica
m-au făcut să mă răzgândesc dintr-o dată,
ceva m-a întors și m-am așezat la loc
ca și cum nimic nu s-a întâmplat

nimeni nu va ști vreodată cât de aproape am fost
noi doi, ah, noi doi