adună-ți zilele trecute împrejur
și amintirilor să le ridici frumoasă casă
căci singur vei trăi făr’ de-ajutor
și-o zi pierdută îți va fi mireasă

și aveam atât de multe de făcut
plătindu-mi datoriile cu timpul meu
căruia nu-i aflasem cu adevărat valoarea
și încă nu știa ce pot să fac cu el

dacă încerci să te ridici pe vârfuri
în zare vei putea să vezi chiar munții
dar niciodată nu am reușit să mângâi linia zimțată
și nu știu dacă trebuie să-mi pară rău

ține-ți ochii departe de dragoste
căci strălucirea ei poate orbi
oprind izvorul lacrimii amare
și vei dori să plângi dar nu vei ști

să te trezești plângând e o minune
căci vieții-i mulțumești că te-a-ndurat