în general
își reprimă zâmbetul
orele / neastâmpărul feminin
fiecare ezitare mai trage un oblon
dar azi este „ziua XL”
se lasă harți
estrogenii i-au umplut sângele și
perdelele au început să se umfle
transparenți și cuminți
corbi ies în șir indian spre
suicidul în masă

azi

sonia plânge

pentru prima oară

cu adevărat

se așază etanș peste
iubitul proaspăt / perfect orizontal și apatic
mirosind a cerneală vișinie
un fel de hologramă
o țesătură cu imprimeuri nedefinite și puls
nu se ridică pănă când nu e convinsă că
cele două celule și-au făcut de cap

←!sonia

vede

lumea

de sus!→

din punctul de vedere al canapelei
sonia nu este decât o altă realitate
profundă
nimic mai mult
poți ghici asta
din adâncitura continuă lăsată...