Se vor întrista munții de prea multe furtuni,
cu limbă de piatră vor scrie pe stânci,
însemne ce se vor păstra în veac.

Din adâncul văilor cu ape vijelioase
aleargă cu bolovani-n valuri spre șes
și groasă de este urgia și neagră
poartă năduf și ceață-n priviri,

de ți-e teamă, nu vei muri,
dar vei trăi cu ea așezată sub cap
obișnuit cum calul cu șaua.

Nu se întâmplă mereu, dar se întâmplă,
să scape din mâini ce nu-i de scăpat
și totul se pierde sub malul durerii.

Unii spun să nu mai aștepți
semnul binar ce se face văzut
pe umerii tăi în balansul mișcării.

Între noapte și zi apele șoptesc,
lumina se urcă-n copacii umrbroși
să-și apropie depărtările albastre.

Ziua începe cu franjuri colorate
să fluture dragostea prin aer.