zile întregi
nu rostește un cuvânt
sonorul e dat pe surd / memoria pe amnezic
conturul lor, când fragil, când întortocheat
îi provoacă greață:
„la naiba cu conotațiile!!”
și visează
un tărâm al enunțurilor perfect monosemantice

absolvită până și de moarte
inima devine piatra lui wilhelm hauff
grota fără intrare/ fără ieșire/ fără dorințe/ fără durere/
fără istovitoarea bucurie...
... dragostea, tranzacția banală,
calculul matematic / contractul pe care
cu vocație de contabil bilanțier
îl faci din vigilență maximă

alteori
repetă un cuvânt până îl deformează
e convinsă că
ar putea fi orice altceva:
un sentiment răsucit până la diluția completă
până la răstălmăcirea perfectă în oglindă
piulița-rebut pe care o arunci în trecut sau la coșul cel mai apropiat
... marea absurditate

nu acceptă niciun tratament
e convinsă că pentru RESTART
musai trebuie să te golești la un moment dat de toate
țesuturile necrozate...
(un fel de tabula rasa în anatomie personalizată)

și perseverează...