În fața ochilor mei curge Dunărea, în spate se zbuciumă marea...
Cele două mâini se apropie una de cealaltă
Magneți în balet, tăceri care cântă în cord pe o bătaie de 2 timpi.
Încheieturile se ating. Pulsații: sus, jos, sus, jos, sus...până la ora 12 jumătate.
E timpul să bem apă. Gâtul se umple, ochii se limpezesc...
Vârfurile degetelor se ating. Deget cu deget, treaptă cu treaptă.
O treaptă de marmură albă, o treaptă de lemn negru.
Cantul unei mâini e sălbatic, cărarea e în buruian, nisip, noroi și gropi.
Cântul celeilalte mâini are asfalt, sunt case închise, trotuare, pavaje, piste de bicicletă.
Pe deasupra, când ziua e senină, văd vârful muntelui...
Văd vârful...
Văd!?


27 septembrie 2018