Cele mai sfinte versuri s-au înălțat Iubirii,
Căci orișiunde ele vor fi de bun augur.
Sunt culmi de dor născute din toți vulcanii firii
Când ochii sorb mistere din frumuseți din jur...

Măreț botez de suflet, balsam cu alinare,
Armonica zvonire-a plăpândelor plăceri
Și teamă câteodată, în piept cu-nflăcărare -
Parfum de nemurire-n suave primăveri.

Crescând, Iubirea simte cum sufletul plutește...
E-o taină, e o hrană cu-n zbor fără hotar;
Nu are potolire nici trupuri când unește,
Nici când cei doi se-mbină-ntr-un singur duh hoinar.

În mlădieri caline, din ce în ce mai sfinte,
Se dăruiește lumii ca luna de pe cer...
Iubirea-i fluviul vieții ce curge înainte
Prin crânguri și deșerturi; e-un unic giuvaier !

Duioasă călătoare - când dulce, când amară,
Cu armonii ciudate, cu umbre și lumini;
Regină printre tineri - e mândra lor povară,
Dar nu prea rar, ea pune și pe bătrâni pe spini...

Povestea e mai lungă, detaliul ei se-ncinge;
E-o mare vâlvătaie, mereu cu-n fals sfârșit.
Acolo unde pare că timpul o va stinge
Ca Phoenix, din cenușă, renaște negreșit!

GLEN ELLYN, 25 oct. 2018