Un ultim cuțit stă acum
înfipt în pieptul meu.
Știu că nu mai pot,
îmi spune șoptind un gând,
că nu mai suport operații.
C-am fost operată de multe ori.
Sunt așa de ciuruită!
Și totuși sunt blândă...
Izbită din nou în patul durerii,
deși conștientă,
c-am pierdut întreaga vlagă
în tot delirul meu
și-ncep să mă văd pe dinăuntru.
Plutesc într-un lac negru
c-o inimă ce pare atât de bolnavă...
Atat de bolnavă !
Îngrozită de ceea ce văd,
nu mă mai pot apropia de nimeni.
Nimeni nu-mi curăță rănile...
Sunt atat de multe!