dacă mai suntem și nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălțimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se deslușea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârșitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneșă dinspre izvoare
răsfirându-ți viața
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
poate doar la apusul soarelui roșiatic
prelins pe gâturi lungi de răpitoare
veșnicele inaripate ale sufletului
ca pietre de râu urnindu-se cu greu
printre străini în devălmășie și aparentă libertate
viața se oprise la jumătate încetasem
să mai conversăm despre scaune despre masa de brad
despre poezii & noblețea eroului jertfit la majadahonda
pentru flori de cireș din livezi de pe steaguri japoneze
despre steaua de mare pe care am scos-o din nămol regesc
și pentru care toate reginele lumii au declarat stare de asediu oceanelor
dintre mine și tine ascult și acum valurile
izbindu-se de monștrii marini pescăruși argintii
conjugă nedubitativ la prezent verbul a fi de mai suntem hiperborei