Gingaș trece-n neființă
iarna cu-aer de consoartă.
Cu mânuțe de domniță
primăvara mă întartă.

Învelită-n mii de muguri
se desfată-n ceru-albastru
și se-nalță în amurguri
cu-a ei sâni de alabastru.

Ca un pictor mă avânt
să o prind cât e virgină,
dar țâșnind ca din pământ
ea se mută pe-o stamină.

Mă întreb a câta oară
mă întorc l-astă bacantă
cu parfum de domnișoară
și capricii de amantă.