nu mai știu când ai apărut
poate din roua căzută departe
dar țin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte
nu țin bine minte
dacă norii sau pașii tăi
erau trecători
am învățat doar
că iubirea lovește ca glonțul
iar drumul se oprește în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am,
e răcoare deja,
sunt nebun,
totuși aș vrea să știu
cu ardoare dacă m-ai iubit
am fost lacrima
ori poate umbra ta
de pe drum,

ești prea departe de-acum,
undeva mi-am atârnat armura
de un copac bătrân
de aramă,
acum sunt ca vântul
ușor,
ca acvila,
pot privi liniștea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai știu când ai apărut,
poate din rouă,
sau poate n-ai existat
niciodată,
dar o siluetă de ceară
mă întreabă cu glasul palid
de foarte departe
- când începe tristețea de fapt,
odată cu nașterea,
ori cu iubirea lovind năpraznic,
de moarte?