să te-odihnești pe salteaua descărnată-a nopții
când cerul ține luna în fereastră
să-ți privești picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viața nu e decât mers și muncă și suspin
și doar în lumea viselor ești liber
nu îți trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam așa e viața
și tu încerci să te speli în lumină
să cureți toată tăcerea
dar mai bine taci
că și tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viața tace, lumina tace
e atât de multă liniște
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrânețe
dar ca de obicei
repeți și tu: am fost odata…