Ai venit ca pasărea lovită,
te-ai pus alături de gândul meu abătut
și smintit,
privind cu ochi mari de rubin dimineața rănită,
de muchii albastre de cuțit,

nu știu ce vedeai în zarea fierbinte,
străbătută cândva de inorogi și de cai,
poate
trecerea omului prin iad, peste punte,
ori viitorul îl ghiceai în semnul meu
din frunte
bătând cu ghioaga la porțile din rai

ai venit cu penele spulberate,
te-ai prins șchiopătând
de coiful meu înalt de stejar,
cu aripa și visele-ți sângerând
într-un sfârșit de cer, de hotar,

ai apărut într-un zbor rătăcit
în gândul meu palid, bizar,
te-a săgetat umbra mea ascuțită
răstignindu-te,
în cântecul tău galben
de canar...