învăț mereu, cuvintele fără însemnătatea lor legată de altceva nu au nicio noimă și ele aleargă prin ploaie să se adăpostească undeva,
în autobuz și ele șterg cu mâneca geamul aburit să vadă potopirea, bulele de aer din bălți,
la fel își alintă copiii și le vorbesc blând,
devreme ce multe nu le înțeleg încerc să îmi fac propriul meu dicționar de gesturi, le privesc
să fac un vocabular al privirii, o sintaxă a atitudinii, văd ușor care sunt prielnice și care nu după cum se poartă, să știu să mă feresc,
într-un moment voi fi pregătit și-o voi lăsa să intre fără să înțeleg prea multe, vom avea amândoi o dragoste pe cât de mică ce va face
însă noaptea o umbră pe cât de mică în lună.