să deschizi o ușă
e ca și cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleștați
eu
căutând să te fac să zâmbești

uităm pentru o clipă
tot
și parcă
pe undeva lași să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproșuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduți
eu am totuși vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca și cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
așa cum nu e deajuns
să spui
punct... și de la capăt

mereu faci așa
dar uiți atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauți un argument
chiar și atunci când cafeaua dă pe afară

dacă țin pumnii strânși
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
și eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăți
pe
doar una