În faţa unei uşi închise,
nu mai e nimic de ales.
Ori avem chei,
ori trebuie să batem la uşă
dacă nu cei care vin
se roagă
să se deschidă ușa,
sau dacă nu,
mai bine pleacă...
înainte de a deveni
preşul acelei uşi.
O ușă închisă,
o iubire terminată,
ger în inimă,
liniștea ruptă de lacrimi,
nu mai trăiesc...
o să mă întorc pe treptele mele,
oropsită, învinsă, ofilită
și mă rog: unde-am greșit?
Dar simt o prezenţă aproape de mine,
mă mângâie,
îmi dă mâna,
nu mai sunt singură,
nu sunt singură.