extrag din mine însămi un cuvânt
literele curg apoi ninge
apoi furtunile se pornesc
cine sunt şi cât mai ard
în fotografii contrafăcute

arunc întrebarea
în ghemotoacele de praf şi iarbă
dintr-o regiune cuprinsă de focurile interioare
ale umanului

cineva aruncă izvoarele necunoaşterii
nimic nu se stinge
totul arde până când
dintr-un colţ de umbră
şarpele alb înclină capul
pentru încă o prietenie

alte flăcări ating tavanul metaforelor
renaşte un poem mai vechi
apoi se stinge materializat pe o filă goală

încep să cred că viaţa îi seamănă
concluzia e tot ilizibilă
se citeşte în orb cu pleoapele tăiate

Anne Marie Bejliu, 9 ianuarie 2020