știi și tu că totul e în zadar
nu se poate curba timpul spre ce-a fost
precum toartele amforei înspre sine
totul e pierdut
dinainte de a gândi dumnezeu
lumea din nimic
totuși te văd cu palmele împreunate
asudate,
invocând zeități telurice din mituri
indescifrabile

dar eu pot să-ți explic de pe acum
cum pot încăpea atâtea umbre în sălbăticia rece
a nopții
fiindcă nu mai găsești nimic
sub iarbă
decât niște oase secerate
de vicisitudini
niște lumânări
cărora le crește iadul
deasupra capului