e mai mult un dar nesperat, sau poate nemeritat
dar tot un dar rămâne. până-n ultima zi
sunt cuvinte care se caută, sunt cuvinte care se iubesc
sunt cuvinte care se dușmănesc și sunt cuvinte indiferente
și viața e tot o sumă de cuvinte

aștept marea purificare:
să aruncăm statuile în mare, tablourile să le facem zmeie
să ardem ruguri cărțile-s povară, pe internet găsești orice prostie
acum la modă-i școala la distanță
și albul nu e alb iar negrul nu e negru

din păcate am trăit vremuri adevărate
din fericire amintirile pot fi ascunse sau uitate
copacii mor sub ziduri de betoane
și apele (câte mai sunt)
au putrezit sub munții de gunoi

mărire ție tinerețe,
am fost și eu cândva iubitul tău
Vivat academia! Vivant professores! Gaudeamus Igitur,
și ca Orfeu m-am adâncit în viață
dar pietrele-au rămas inerte