Ideea de a avea un acvariu i-a venit soră-mi într-o prea frumoasă după-amiază
de iulie,
pe care o petreceam încuiaţi în debaraua care de obicei
servea la depozitarea cuburilor, rotodiscurilor,
pieselor de lego
precum şi a celelalte jucării
pentru care copiii cuminţi ai grădiniţei se încăierau
şi de care noi eram cu precădere lipsiţi,
fiind consideraţi elemente cu tulburări majore
de comportament...

– Un acvariu înseamnă să avem apă în cameră i-am amintit,
în timp ce îmi goleam vezica într-un sac plin de materiale
didactice
iar asta ştii că e imposibil.
(oricum apa se infiltra peste tot, pereţii camerei noastre erau mereu negri
din cauza igrasiei)
– Nu vreau cu apă. Am spus că vreau un acvariu.
Şi l-a avut.
Cel mai frumos acvariu pe care l-am vazut – o bucată de geam
Pe care soră-mea a desenat cu pensula o prismă
paralelipipedică.

În sfârşit! La mer ! - Vecinul meu
şi-a pierdut vederea însă nu şi speranţa
iar singura persoană
care l-a înţeles cu adevărat, a fost o scumpă surioară
în halat alb care
după prima vizită l-a mângâiat
pe creştet iar la a doua i-a adus în dar
apă
de la marea cea mare,
pe care i-a turnat-o într-un lighean, găsit
pe undeva prin fundul
subpatului.