Este doar o întrebare,
evadată dintr-al nopții jug,
când limbută mi se-așază
ca un ghimpe-n așternut!
E mai dulce ca nectarul,
mai amară ca un gând,
o azvârl deci
peste-un umăr
potcoavă de cal zălud!
Cântec,
sau descânt pe-o geană
cățărându-se pe-o cruce
mult mai albă,
decat albul,
făr' de-o urmă,
făr' de-o pată!
Îngerii azi mi-o desmiardă,
o invită-n zbor ușor,
ca un cânt de începuturi
râsul plânsului
în dor!
Poate fi ades pavană
în buricul nopților,
ca o moarte ce se-nălță
drept castel de-Armaghedon!
Prin fuiorul de lumină
umbra mea,
un mânz ce doarme,
ca o peșteră străveche,
ca o platoșă de soare!
Eu
mă scald ades în ea,
cărare-mi trasez cu-o pleoapă
rătăcind ca-ntr-o Sahară
nisip curg...
așa...
'ntr-o doară!!!