împrejmuite gândurile cocorilor
încep cu ţipăt tăcut dimineaţa
închisoarea devine insidios marele duhovnic
purtăm orange în singurătate semnul distinctiv
al prizonieratului… al fricii

drumurile izgonesc mersul
unii s-au născut prea devreme alţii ridicol
rămâne acest timp oval în jurul căruia ne așezăm
la masă

înfrigurată cina de taină se încropeşte
din firimiturile scăpate instinctual de forme cu aripi
Dumnezeu se complică din nou întinzându-ne dedesubt plase
bisturiele vremii substituie porţiuni de carne cu moarte

sufletele îşi leagă fedeleş realitatea
imploră dramul clasic de milostenie cosmică
orizontul nostru această sârmă ghimpată delimitându-ne

*
o inimă ticăie
în pământul ticsit cu inutilitate
bulbul îşi face loc necesar printre ziduri

blând uriaşul ne-ntinde spre cer mâinile
o femeie umple golul cu imaginaţie
vegetale minuscule desăvârşesc fragilitatea
premisa estetică a creaţiei

cuvintele ating cu repeziciune galactică
relieful scheletic al absenței

mă bizui pe secunda aceasta!