poate vreun om să-și urască trupul
cred că nu înțelegi ce fel de anotimp îmi doresc
în curtea spitalului
văd rațiunea scuturându-și pantofii,
praful negațiilor
gândite în secret de ramurile vechi
ale aceluiași arbore

dacă i-aș întreba pe cei care s-au îmbogățit din dragoste
sau pe cei care se plictiseau la înmormântări
toți mi-ar răspunde la fel
răul nu are astâmpăr

mă dau bătut
oricât mi-aș pleda cauza am uitat cum să scriu
te iubesc
de mână
pot purta această povară
spre deosebire de tine

nu știu de ce am impresia
că ne tot spunem adio
ori atât ne-a rămas ori nu am făcut-o
cum trebuie

trupul tău îmi scapă printre coapse ud
nerăbdător
de întunericul prins în coarnele unui cerb
ce adulmecă urma reavănă a iubirii