lumea este atât de frumoasă
încât îmi vine să respir asfaltul
și câinele vagabond
și molidul albastru
tu spune-mi ora și locul
în care te prefaci în aer
iau eu mă voi zidi singur
într-un pârâu oprit
sau într-o cădere liberă

dar
lumea e atât de frumoasă
încât mă înțeapă când o ating
cu sentimentele mele brute

tu scrie-mi în continuare
în hieroglife pe-o apă
și spune-mi care e diferența între a sta
despărțiți la distanțe marine
sau privindu-ne cu ochi crispați
de feline

lumea e frumoasă și fără tine
dar chipul tău se prelungește până-n
insomnii
și mă izbesc cu capul de ploi
și de apusuri arămii
iar ochii mei mai fac un salt
să mai zărească umbra ta căpruie
prin orașul cel înalt