E-un șarpe printre frunze, se hrănește
cu vântul amurgirilor azure
și-aleile-s pornite să te fure
când calci pe ape-n joacă, îngerește.

Prin galben trec corăbiile sure,
armade sunt, de gând, din care-mi crește
un șarpe printre frunze. Se hrănește
cuvântul amurgirilor azure,

m-adoarme-ncet iluzia, prostește,
că-i bine tot, de facto și de jure,
iar lumea, toată lumea, ne iubește,

că nimeni n-ar putea să ne înjure.
Dar nu-ș` de ce, în liniște, dospește
ceva în ciuda liniștelor pure.

E-un șarpe printre frunze, se hrănește…