I.
ori te spânzuri/ ori te-neci/ ori la colectiv te treci poemul începe scrâșnind din dinți prin crivățul din bărăgan stăm la givan în cuină la doda ruja pe masă arde o lumânare sfioasă lumina ei proiectează pe păretele căminului cultural umbre marca mosfilm în noi se aud streșinile plângând a murit eroul basmelor noastre nimeni nu știe cum îl cheamă al cui este dar toți îl priveghem fiindcă prea seamănă cu morții noștri dragi fugiți în munți la partizani prin aer trece un cal măiastru/ cu copite de alabastru e semn că a venit vremea să-i descântăm

II.
găina neagră am tăiat/ 99 de cruci am înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să-i fie de luminare/ să-i fie de iertare/ celui așteptat în cer pe loc zările s-au luminat/ cerul s-a descuiat și am văzut raiul gol d-zeu declarat dușman al poporului fusese deportat în bărăgan în locul lui în icoane uica iosâm pictează chipul eroului necunoscut frumos mai e doamne ca o șteblă de busuioc au spus cei adunați la priveghi și toți ne-am rugat ca mâine poimâine la ultima coasă să ne trezim cu el la masă alături de toți morții noștri dragi un lung pomelnic ce umple biserica la sărbători

III.
într-un colț 2 babe descântă de vremuri bolnave de moroi/ de strigoi/ cu 6 picere dinapoi/ de 6 împiedicat/ de 6 deochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului pe limba necuvântătoarelor brusc pământul s-a surpat/ iadul s-a despicat și antihristu’ s-a arătat cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată strigând actele la control mama voastră de sabotori eu am ridicat liniștit din umeri și i-am arătat buzunarele cusute de la haina de mort dom’ majur banditu’ ăsta n-are la el decât o fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e vreun strigoi