Demult, nu știam să scriu,
Adunăm pietre dintr-un colț
Ca să fac o grămadă dezordonată
Pe care nimeni să nu o înțeleagă...
Am stricat mai multe pixuri,
Am făcut porci de cerneală
Pe fiecare caiet,
Iar cărțile nu au scăpat
Fără urechi de elefant.
Cândva , după toate astea,
Ai apărut tu.
Un vis coborât pe pământ,
Care fuge, bea lapte
Și are antidotul
Pentru orice moment
De supărare.
Dacă ți - aș scrie
Câteva rânduri pe o foaie,
Ai lua foaia și
Cu cel mai mare zâmbet
Ai începe să o rupi.
Dar totuși nu-i nimic,
Cu tine am învățat
Că inima nu are nevoie de cuvinte.
Atunci când iubești,
Pur și simplu,
O privire și un zâmbet larg,
Te fac să simți fericirea...