„Oare, ce fac îngerii elefanților
După ce aceștia se duc să moară
Cu trupurile lor mari şi grele,
Cu umbrele lor nesfârșite?

Pe care drum urcă
Pentru a se întoarce la stele?”

Astfel își frământa în pustie Sfântul Anton
Gândul când diavolii se odihneau.

Își adâncea toate neodihnele nemaiîntâlnite
Așteptând să înțeleagă rostuirile lumii
Nevăzute şi necunoscute.

Privea în grăunții de piatră şi se întreba:
„Oare, îngerii elefanților
răsar ca bobul grâului
ce din moarte crește?...

Și dacă este astfel cine dă mărturie
de măsura risipirii rugului lor pământesc?...

Sunt în ceruri tronuri pentru acești uriași
Care se ridică căzând
ca niște cortine
grele, vechi?...”

Sfântul Anton pășea în pustiu
ca un înger de elefant.