teama ridică zilnic ziduri împrejur
aerul are gust de stătut, apa băltește
și lumina se târâie bolnavă de la o noapte la alta

viața se cere trăită. dar cu ce preț?
alergăm nebunește convinși că timpul e esențial
fără să ne dăm seama că-l irosim pe nimicuri

uneori aleg să cânt. în surdină. și sunetul se prelinge înăuntru
arde ca lava, distruge tot în cale și zidurile se surpă
dar de fiecare data le găsesc la locul lor, fără fisuri, fără memorie

ori de câte ori încerc să le escaladez mi se aduce aminte că zidurile au poartă
dar ca să pot trece am nevoie de parolă. și poarta nu a învățat ce-i mila
sfinxul își așteaptă răspunsurile. dar… poarta nu e singura cale

sunteți Dumnezei ni s-a spus. așa că mă voi înălța.
fără opreliști. fără regrete. și fără aripi
...