Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

ÃŽn amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Și pentru toate clipele-ți jertfite,
Eu iți aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Și daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoștință-ți datorez, măicuța mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Și nu e drept ca viața Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o lași nemuritoare!