Nu mai adu vorbă
despre ce sunt când ...nu ești
despre cum mă chinui să nu mă pierd printre oameni
în acest asfințit lacrimos
*
până unde nu mai poate striga
până acolo mi-e dorul
iubesc omul ce mă ține de mână
când născătoare sunt...de cuvinte
înșiruite frumos...
sufletul, își face casă pe unde vrea el, călătorul
**
spate-n spate cu primul gând al zilei
mă-ntreb până unde se mai poate striga,
(de-ai ști...)trec, toate, prin mine ca un răcnet...
e multă poezie-n psalmii care mă adoptă,
și timp puțin, pe brațe să mai fiu purtată,
fă-mi loc, de-un vers, pe lespedea grea!
până unde nu poți urni...
ultimul bob de sânge-n aortă
până acolo se mai poate striga!