Calmă, tainică, străină,
Cânt tăcerile din mine,
Ce mi-au devenit cămine,
Eu în ele, rădăcină...

Și m-aș smulge cu putere,
Să mă reîntoarc în larmă,
Fără reazăm, fără armă,
Da am frică de durere.

Mă frământ, da cu prudență,
Să nu prăvălesc rutina,
Și să nu-mi deștept iar vina
Ce crează dependență.

Pereții de plictiseală
Că mă văd și zi și noapte,
Mă strâng cu un alb de lapte,
Parcă-mi cer și socoteală.

Eu m-aș reîntoarce-n haos,
Cu tăcerile din mine,
Da nu știu de discipline,
Dac-or cere iar repaos?

Am ieșit, pășesc, încerc...
Însă mersul meu e-n cerc.