cel mai mișto sentiment, cînd apa se contopește cu aerul
alcoolul cu visele și visele cu iubita, sughiți o dată apoi totul e clar
la fel de neclar ca iubita care te înșeală cu altul dar spune că încă
te mai iubește, tu te uiți la un film cu pacino și de niro
știi că nu te mai iubește, dar e o bucurie și în asta, e fericită
și tu nu ești și asta o face și mai fericită

ai fost un porc, da, i-ai luat băutura de la gură, iar ea o voia
ca pe țîța mamei, ce să-i reproșezi, așa e ea, bea, mama ei o alăptează
tu bei o țuică ieftină, faci chetă pentru țigări, cauți un job bun
ca toți oamenii care știu că un job prost nu te poate scoate din căcat
decît în altă parte a lumii, aici nu e pe competențe, e pe pile
iar tu, băiat de la țară, n-ai cărat servieta, nu știi ce gust are curul
ești omul invizibil, iar ea vrea băutura și e pe bani

nu ai nimic din pacino și nici din de niro, dar ceva din tine
te face mai bun decît oricine, tu chiar crezi că lumea nu e pe bani
cu un milion de joburi de servitor în față, ești ca oricare idealist
care crede că există o valoare a cuvîntului și banca plătește asta
dar cum spargi o bancă doar din cuvinte, cum schimbi realitatea
cum, din două cuvinte, pac-pac, oprești un viol și tu ești eroul

să fie vorba de dragoste, asta nu mai e demult, onoare
nu mai e nici între hoți și nici între judecători, onoare nu mai e
nici între credincioși, e așa cum ne-am născut, singuri, speriați
și goi, fără frică de dumnezeu, dar și fără de noi înșine, dăm
pînă nu mai mișcă și zîmbim apoi ca învingătorii, ce bine că e
și ce bine că nu mai e, frica, despre asta e vorba

am avut odată un tată și voi mă veți urma, urmează pentru toți
o mică singurătate se cuibărește, apoi vine o dragoste nemaivăzută
și voi mă veți urma, faci orice pentru iubire, pentru starea de bine
dar la un moment dat pleacă și ea, de fapt ce e bine, să spui ca va fi
apoi între două pahare și două țigări o prăpastie în care te scufunzi
pînă te îneci în cel mai intim lucru din tine și știi că ai mințit

adevărul e ca o bulă de aer, ca bula de aer dintr-un pește pe care
îl găsești în întuneric și îi bei plămînii să se facă lumină, peștele
nu știe nimic, nu trebuie să știe, e ca în cevengur, știe totul
tocmai de aceea toți murim de moartea noastră, vinovați de ea
ne îndreptăm spre adîncuri de parcă am zbura spre ceruri
zburăm spre înalt ne prăbușim în intimitate

cei ce n-au viață, nu vor avea nici moarte
poate doar pentru asta aș vrea să spun că nu știu cui să las
televizorul, cui să las poezia