Manifestul Cerului și al Pâinii

E vremea să ieșim din cercul strâmt,
Din vechiul circ și pâinea de ocară,
Să ne-ndreptăm omenia prin vânt,
Spre Cer și Pâine — sfântă primăvară.

Timpul aleargă, hăituit și mut,
Aruncând clipele în somn înghețat,
Căci nicio secundă n-are trecut
Și niciun prezent nu e repetat.

Dar înțeleptul știe că-n umbră
Se ascunde claritatea ce va veni,
Răscolim istoria, uneori sumbră,
Pentru ca viitorul să-l putem inventa, zi de zi.

Puterea armelor? O metaforă moartă,
Ce blochează rațiunea și rodul din minte,
Distrugând timpul ce-ar fi trebuit să poarte
Sănătatea mentală în haine sfinte.

Schimbă lumea cu forța cuvântului tău!
Sărăcia-l îmbogățește pe cel superior,
Iar dragostea — acest fenomen incendiar și greu —
E anotimpul ce ne dezrobește de urât și de dor.

Zei moderni, mărunți, ne taie rădăcina,
Ne fură depozitul de valori și de har,
Privarea de frumos ne stinge lumina,
Lăsând pe lume o lacrimă grea, ca un amar.

Dar uită-te la soare! Răsărit și Apus,
Un spectacol al cerului cât încă suntem în timp,
Combină frumusețea cu tot ce-i de Sus,
Într-o sinceritate ce n-are Olimp.

La romani, un băț în nisip măsura efemerul,
La greci, chipul femeii era un soare curat,
În tăcerea inimii, mai caută cerul:
R E N A Ș T E R E A nu s-a uitat!

Căci Dumnezeu nu distruge ce-a fost,
Trecutul nu-i o ruină sub soare,
El îi dă fiecărei clipe un rost,
Perfecționând tot ce e în devenire și doare.

22 - feb - 2012 - Zidul gândurilor, Camelia Opriţa