Apucând cerul
cu mâna,
stoarce norii
ea,
stăpâna,
toamna,
veselă-n
mantou,
râde-n hohot
cu ecou,
și ne dă
în zori
binețe
cu
ploi reci,
dese,
răzlețe.


E petrecere,
sau ce-i ?!
întrebau
doi păducei
care își serveau
cafeaua.
Na! că a făcut
safteaua
frunzelor
mofluzelor,
c-a venit
cu mult sonor,
toate crengile
ne dor!


Sus, în moțul
de colină,
buruienile
suspină,
și de
spaimă
se înclină…
un puiet
i se închină,
că-l udă la
rădăcină,
că la seceta
din vară,
era cât pe ce
să piară.


Cu obraz
uscat
și
supt,
cu ilicul
vechi și rupt,
o bătrână
cam
pe-o rână,
cu capotul
de țărână,
cară lemne
pentru foc,
și sunt ude
uf, noroc,
înciudată
izbucni:
vor mocni!


Am ieșit
în prag,
cu-o foaie,
ca să scutur
versu-n
ploaie…