dacă ai întins mâna spre sufletul unui copil,
el îți va așeza inima-i plăpândă în palmă,
și-ți va căuta din priviri acel jurământ că nu-i vei răni aripile,
îmbrățișându-te cu spiritul său pur și gigant, ca o galaxie!

dacă ai oferit un sărut sincer pe obrazul unui copil,
el îți va descifra ”cuvântul pierdut” și va trasa cercul
de marginile căruia, niciun duh viclean nu va mai putea trece,
iar zâmbetul său dulce îți va arăta calea înapoi, către lumină...

dacă i-ai surâs din adâncul inimii, unui copil,
ai făurit o legătură eternă între tine și o nemurire
zglobie, ca răsăritul unei dimineți senine de vară
și ai gasit abundența fericirii, indiferent cât de departe ai fi,

însă, bagă de seamă... căci dacă ai sădit în inima sa
cel mai neînsemnat viciu, acesta va crește și va înoura
întregul univers într-o umbră care te va ucide încet,
cu patima știută, numai de copilul care acum privește-n pământ...

atunci vei afla copilul din tine si te va mistui
moartea sa rece, care a prins rădăcină în infernul
din care, cu piatra filosofală în mână, ar fi trebuit,
încă de atunci, de demult, să te întorci victorios...

totuși, când îl vei regăsi în oglindă, să-i implori iertare,
să-i săruți sincer obrazul cu mâna întinsă spre sufletul său,
și cu toată forța, din adâncul inimii voastre,
să zmulgi viciul din rădăcina care coboară până-n adânc...

apoi, cu bucuria izbândei dinainte știute,
să zburați cu aripile deschise către lumina care țâșnește
ca un șuvoi de fericire, din nestemata făurită
în virtutea unirii eterne a celor două jumătăți de-ntreg.

am zis!