Eu beau, eu înghit, eu vomit
Totul, toate, întregul nimic.
Sunt un gol care soarbe cerul,
Câmpul, umbrele și pământul.

Prin mine, dintr-o parte în alta,
Trec apele primordiale și dalta
Care disipează nisipul ce ține
În sine zilele pietrelor anodine.

Fără mine azi nu aș mai fi fost.
Cine și-ar mai fi amintit de tăcere?
Doar dacă, cumva, ca o plăcere,
M-aș mai fi născut ca risipire...

Roua de pe bolta ochiului tău,
Ca o petală uscată dintr-o floare
Pe care ai pus-o în vază așteaptă
Căderea cum face stropul de ploaie.

Un fruct verde, ca un gol plin,
Care cade înainte de coacere,
Mă simt când ochiul tău divin
Din cer înghite tot ce încă nu sunt.