Într-o lume împovărată de mister,
Printre ceață și roci de granit,
Războaie, ziare și computer,
Doar zeii trăiesc infinit.

Sub cerul de fier, în rețele,
Ne pierdem în cod și-n cuvânt,
Căutând printre resturi de stele
Un sens ce s-a scurs în pământ.

Noi trecem ca umbre pe ecrane,
Căutând adevăr în scântei,
Iar timpul ne macină-n vane
Speranțe și vechi obicei.

Suntem doar un puls de lumină,
Un zbor între nuntă și scrum,
Iar zeii privesc cu hodină
Cum totul se face parfum.

Să scriem pe piatra tăcută,
Cât încă mai suntem sub soare,
O urmă de mână trecută
Prin marea de clipe amare.

Rămânem închiși în rețea,
Sclavi propriului vis de metal,
Iar binele – rece ca o stea
Nu calcă pe solul de mal.

Nici ruga, nici pumnul strâns tare,
Nu schimbă destinul de fier,
O lume ce-n sine dispare
Sub ochii ce uită în cer.

Suntem doar un calcul greșit,
O eră de fum și de scrum,
Iar zeul, în turnu-i de granit,
Nu vede al nostru calvar de acum.

Din seria Love Poetry (2002) (Camelia Oprița)