Un fluture berbant nu din iubire

pentru vreo floare-i bea, timid, nectarul.

Doar lunca este locul său de suflet

în care, peregrin pierdut, se-abate.

Din floare-n floare, mistuit de dulce,

nu are timp să-și savureze-amarul.

Destinul său nu-i ocrotit de zodii,

că, neștiut, sfârșește-n iarba moale.

Maidan după maidan de ar străbate,

tot farmecul de-o clipă i s-ar pierde,

că-i destinat la zbaterile surde.

Doar florile vor ști să îi păstreze

misterul din atingeri și simțirea

ce-a depășit înecu-n dezolare.