erai atît de suavă ca o cascadă virgină
și eu un bețiv obosit, care trece pe galben și pe roșu
și eu un îndrăgostit care alerg pe alunițele tale pe vîrfuri, ca pe pietre
și eu, nebun după stelele care îți fac sfîrcurile capete de baterie

și era atît de frumoasă că se usca iarba în prezența ei
și visele dădeau rod a doua oară
căpșunile s-au făcut mari cît inimile suprapuse ale unui om gata să moară
așa se moare, cu inima mare
ca un vampir care nu vrea ca țeapa să rateze ținta

erai atît de transparentă că licuricii lăsau umbră