unii oameni se cred mai deștepți decît sunt.
și par așa pentru că dacă au susținerea care trebue
prietenii care trebuie, au validarea necesară.
nesăbuiții, nu-și dau seama că opinia devine adevăr
abia cînd e validată de temei și nu de mulțime, ori ei
au uitat asta. două creiere sunt mai bune decît unul. așa se zice.
dar să fie vii.

cafeaua e bună pentru că sunt mulți oameni pe plantație.
ori asta înseamnă mult. că mulți muncesc pentru puțini
și că puțini plătesc puțin pentru mulți, dar mulți trăiesc.
te faci praf cu un drog pentru care muncesc o sută, dar o sută
nu-și permit drogul tău.

tu crezi într-o viață, numai că nu crezi în tine, adică viața
nu-ți aparține. cum vine asta, vine prin vene, haotic.
ce nu e în tine, e în afara ta, inclusiv viața, dacă e din altceva
nu vine din tine și e rușine. hai, fii mucius scaevola, bagă mîna în foc
arată-mi că îți iubești adevărul. arată-mi norii din privirea
care te face să plîngi ca o ploaie ce vrea să stingă focul.

arată-mi iubirea, arată-mi o imagine alb-negru cu un camion
care basculează cadavre într-o groapă. se plantează oameni.
apoi gîndește-te că unii vor într-o groapă comună, o pădure în formare,
că n-au avut prieteni în viață.
istoria are eșecuri, și iubirea are.

știu
că iubirea e doar o altfel de ceapă care te face să plîngi.
știu. cînd iubești pe cineva cel mai nasol lucru e moartea,
nu despărțirea. în moarte nu mai poți spune nimic.

dar există un lucru mai tău decît moartea. cînd iubești și
din iubire nu mai poți spune nimic.
mori,
încet
încet
încet
pînă fiecare cuvînt se face cenușă
și din cenușă,
vîntul face ca un fumător,
rotocoale.