Viața-n sine, plină de ruine,
Trăgând constant de-a mea fericire,
Oh, tu, femeie, venită din neștire,
Zbuciumată-i dragostea ce-o port pentru tine.

Te arăți când vrei și dispari fără să știu,
Vedeta efervescentă în a mea scenetă,
Oh, tu, femeie, vrut-aș să-ți fiu marionetă,
Dar tu ai fugit și sufletu-mi pustiu.

Ochi senini care îmi fac zilele pline,
Ascund temeri ce nu se lăsa stăpânite,
Oh, tu, femeie, cu ale tale defecte țicnite,
Pleacă, dar lasă amintirile tale cu mine.

Nu mai pot da curs acestui gând care tot vine,
M-ai îndepărtat de lume, oare asta ai pandit?
Oh, tu, femeie, ceva îmi da mereu de gândit,
Dar sunt eu oare ceea ce ești tu pentru mine?