Prea multã lâncezealã!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii.
Au rãmas vraişte toate ferestrele,
încât, tiptil-tiptil, poţi umbla desculţ prin visurile fiecãruia.
Atât de multã apatie
atât de mult spaţiu rãmas gol,
de crezi cã totu-i un deşert
în care nu mai ai repere,
în care şi ecoul doarme dus.
Şi-a rãtãcit şi luna felinarul
şi-orbecãie dupã el
prin nisipuri mişcãtoare.
În noaptea adâncã
au uitat cocoşii sã cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
îşi rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, purã,
care scutrcircuiteazã greaua lîncezealã
şi-aprinde fitilul altãdatã viu al zilei.