am ridicat un bordel populat doar cu amintirile mele
în care mă retrag seara să fac dragoste cu ele, beau un pahar de tărie
și mă las mîngîiat de fericirile care odată străluceau și acum sunt doar negativele
unor momente în care mă îmtorc plin de fum și funingine, ars ca un salvat din incendiu

am pus atîta speranță, am semănat adevăr și încredere și am pus toată iubirea
care putea încăpea într-un bărbat încăpățînat dar n-a răsărit nimic
oasele mele au rămas albe și uscate de parcă îîn locul pielii
mi-au grefat cel mai sterp deșert

așa, singura liniște e cînd stau în fotoliu, în bordelul puținelor momente de fericire trăite
și în pelicula de la suprafața băuturii se schimbă momentele mele de fericire ca diapozitivele
alteori topesc lumînări încercînd să pictez o noapte de ceară
tot ce mi-a mai rămas

uneori îmi apari în rochie albă de dantelă, sorbind o cafea la o terasă, înconjurată de flori
și viața din tine dă viață întregii străzi, orașului, lumii, chiar și stelele sunt toate vii pe cer
mașinile sunt pentru un moment trăsuri dintr-un lemn care miroase a dragoste
cum va mirosi și coada ciocanului ce îmi va zdrobi degetele fiindcă nu mai simt atingerea
în lipsa ta

apoi pelicula diapozitivului arde în lumina care curge din mine ca dintr-o rană de moarte
bordelul meu e în flăcări, sufletu s-a cuibărit în paharul gol și stă acolo ca un pește
într-un acvariu fără apă, mă intoxic cu monoxidul de carbon al amintirilor mele
și frigul arde, întunericul își înfige electrozii și frigul arde

doar bordelul în flăcări mai încălzește.