venindă fii să fiu întreg la coaste
şi inima să-mi fie-o lună plină
şi ciung să nu mai umblu prin lumină
cu ochii mei prin cer în stele vaste.

singurătatea-mi zarvă să devină
la gură tu aduci de vorbe oaste
dar vai!, iubito, multe nu sunt caste
şi cresc pe a nimicului tulpină.

ieşind din haos intri în odaie,
te voi primi cu pâine şi rachiu
şi un cuţit în intestin ce taie.

apoi un sânge crist, liliachiu
te va uda voios în măruntaie,
cunosc enigme miezul să li-l ştiu.