Sunt trubadurul care-şi tace aprig dorul
Nici nu-l mai cântă , nici nu-l mai recită
Sunt tot aşa , la fel ca muritorul
Ce ţine-n el dorinţa ,vraja sau ispita,

S-a învechit şi mandolina şi-o chitară,
Cu corzi de-argint şi clinchet de izvoare
Şi-aştept doar primăvara când e seară
Şi de la sud vin păsările călătoare

Mi-e dor şi tac aşa cum tace timpul zborul,
Nefericitei clipe ce morbid se stinge
Şi-mi pare rău că ea nu îmi aude gândul
Când glasul meu ar vrea puternic să o strige

Şi pe pământ parc-a murit subit amorul
Şi tac solemn când vorbele-s risipă
Sunt trubadurul care-şi tace aprig dorul
Când nimeni nu-l ascultă, nici nu-l mai recită !