Mașina aceasta perfectă de făcut zâmbete
Scade din infinit, până pe o frunză
Iar frunza zâmbește ai văzut tu vreodată o frunză care zâmbește
Privighetoarea s-a așezat drept pe ea și așteaptă insecte
Sau poate doar un pai visător
Iisus, și El mă strigă din paie, să nu mă las
Este prunc și în jurul Lui sunt îngeri, este matur și este și bătrân
În jurul Lui sunt îngeri
Dumnezeu necunoscut
Dar, eu stau în otavă și plâng
Este toamnă
Cerceii mei mă strigă, din spate, rotunzi
Prin mine trec ghionturi umplute cu cafeaua pufoasă ce vine
Îmi număr portocalele și nu îmi ajung, în Crăciunuri înalte
Măcar plâng, îmi pot contoriza o lacrimă cu ceasul de la mână
Dar frunza e tăiată, e otavă, e iarbă tăiată
Sau poate e, din nou, primăvara, dacă libertățile știu prima rundă de ierburi frânte la pământ, jos
În mine s-au învechit oasele și s-au făcut mugur ars, din Tars, și vinars, de un ochi ars
Unde e copacul, căci frunza nu mai știe pasul pădurarului
Ochi de pădure
Este pai, este pai, cuib, Iulia, Iulian, Iulianus, Iuliana, Iulică, Iulie, Julia
Să mă iubești, dragostea mea, prin iulie
Prin mine să treci
Pădurar vechi, vin vechi,
Pentru că frunzele nu prea zâmbesc, în pădure
Umbrele de tot felul, roz și alb, cu buline, mă umblu, prin mine când nu știu zâmbi, dar nu plouă
Mă gândesc la un telefon vechi, cu furcă... Este turcoaz. Mă dor degetele, mult...
Văd săruturi sub ochi
(lacrimi).