De curând am început să înțeleg provocările -
Un concept arbitrar, pixelar,
Cu acea așteptare în care simțurile
Se trezesc la o nouă vibrație.

Curios, mă fascinează constant
Determinarea ta de a te încadra perfect
În această imagine, fără să știi,
Fără să vrei, fără să înțelegi
Că frumusețea stă în imperfecțiuni
Și curajul de a fi tu însuți,
Chiar și atunci când realitatea
Nu se aliniază conștient așteptărilor tale.

În esență, această senzualitate "incomodă"
Nu constă în trăsături perfecte,
Ci în energia pe care o emani
Și în felul în care îți porți... imperfecțiunile.

Imaginația, creația,
Algoritmul acesta transvizual,
Adaugă o dimensiune nouă fiecărui gest,
Fiecărei expresii. Nu este nevoie
Să-ți schimbi trăsăturile pentru a atinge
Acea linie subtilă dar iluzorie.

În loc să decupăm
Colțurile fiecărui cub pentru a intra în regresie,
Putem să ne lăsăm spiritul să danseze
În ritmul propriei noastre armonii, în ploaie,
În noapte, pe o stradă pustie.

Îți spun provincial:
"Îmbrățișează pe rând această fundă roșie
Și dresul decupat, poate și fiorul
Unei scurte atingeri -
Autenticitatea unui gest elevat
Și încrederea de a fi tu însuți printre flori
În grădinile Semiramidei."

De curând urmăresc o imagine externă,
Fără a avea curajul de a-mi crea
Propria poveste de dragoste,
Un elixir mundan imperfect și (i)real
Precum secretul acestui desert inspirat,
Crocant la exterior, dar delicat
Și plin de esență în spațiul creat între noi,
La origine.

Doar în acest fel vei captiva
Nu doar privirea ci și sufletul
Unui corp intangibil
La respingere.