dimineață
de dimineață
de dimineață
de dimineață
de dimineață
de dimineață
de dimineață
sunt avortat
de la ultimul etaj al blocului de nisip.
sunt lăsat să cad,
să mă sfâșii
în bucăți
(piese de puzzle
care și-așa nu se prea potriveau)
pe care le abandonez, le las să se usuce
pe sârma ghimpată dintre ferestre.

până mă prăbușesc
nu mai rămâne din mine decât
reflexia
în oglinda mea de buzunar.

o reflexie.
asta-i ce-a mai rămas
din noi, din voi, din ei.
din tot.
o reflexie
în oglinzile noastre de buzunar.

oglinzi care se topesc
una-n alta
pentru a forma oglinzi mai mari
care se topesc
una-n alta
pentru a forma oglinzi și mai mari
care se topesc
una-n alta
pentru a crea o singură oglindă.

oglinda asta, care stă în fața ta.
o vezi?

sparge-o!

crap-o!
sfărâm-o!
distruge-o
până rămâne numai cioburi!
strivește
cioburile
cu tălpile goale
până se prefac în praf!
despică
praful
cu pleoapele
până nu mai rămâne nimic!
nimic!

du-te și mușcă scoarța copacilor
până-ți cresc aripi între dinți!
înfulecă din mirosul ploii
până înveți să umfli dealuri!
roade frunzele și iarba
până-ți ies buruieni de sub unghii
și hrănește-te cu ele
până-ncep să-ți iasă flori!
pune soarele într-un cornet
și gustă-l!

…
ne naștem așa bătrâni
și murim atât de tineri…